Postul – după mărturisirea marelui Vasile – este cea mai veche poruncă dată omului de Dumnezeu. Căci zice acest mare părinte al Bisericii lui Hristos: „Cucereşte-te şi sfieşte-te, omule, de bătrâneţea şi vechimea postului, pentru că de o vechime cu lumea este porunca postului. Căci în rai s-a dat această poruncă, atunci când a zis Dumnezeu lui Adam: Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit (Fac. 2, 16–17)”.
Prin cuvântul «post» noi înţelegem o înfrânare de la toate mâncărurile – iar în caz de boală, numai de la unele –, precum şi de la toate băuturile, de la toate lucrurile lumeşti, de la toate dorinţele rele, pentru ca să poată face creştinul rugăciunea lui mai cu uşurinţă şi să împace pe Dumnezeu, încă şi pentru ca să omoare poftele trupeşti şi să câştige harul lui Dumnezeu. Postul este o faptă de virtute, cu lucrare de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci un mijloc de mântuire.
Reţeta de mai jos este mai puţin întâlnită în cărţile de bucate (care rămân preponderent axate pe ingredientele de origine animală), dar este des preparată în mănăstiri şi în familiile ortodoxe din nordul Moldovei. Este vorba despre preparatul numit „chiftele din fasole boabe cu garnitură din orez”, aşa cum se regăseşte el în volumul „Mâncăruri şi dulciuri de post”, publicat de prezbitera Garoafa Coman în anul 1994, la Editura Bizantină. Este de adăugat că volumul are binecuvântarea arhimandritului Sofian Boghiu, egumenul mănăstirii Antim din Bucureşti, aşa că reţeta nu este doar în măsură a fi pe placul vegetarienilor, ci poate satisface, cu siguranţă, şi exigenţele creştinilor-ortodocşi practicanţi, deprinşi cu asprimea posturilor. Mai mult decât atât, îndrăznim să spunem că preparatul este şi pe gustul carnivorilor, căci are o savoarea aparte (numai cine a gustat poate să înţeleagă cu adevărat), de nici nu zici că mâncarea este făcută doar din legume şi cereale.
Ingrediente (pentru patru porţii)
Două căni de fasole boabe
2-3 felii de franzelă
O cană de orez
O ceaşcă de ulei
Două cepe
5-6 căţei de usturoi
Un morcov
Un păstârnac
Două frunze de dafin
O legătură de mărar
O legătură de pătrunjel
50 grame de făină
Sare, cimbru (după gust)
Mod de preparare
Se fierbe fasole după procedura obişnuită. După ce se schimbă prima apă, se pun morcovul, păstârnacul şi ceapa, evident tocate. Se adaugă cele două frunze de dafin şi se sărează după gust. Când fasolea este bine fiartă se scurge de zeamă (Atenţie! Nu aruncaţi zeama, pentru că o să vă trebuiască) şi, într-un bol, se adaugă pâinea (înmuitată cu ceva zeamă de la fasole), usturoiul pisat, un pic de cimbru, dar şi mărarul şi pătrunjelul tocate. Se amestecă bine compoziţia, apoi se dă totul prin maşina de tocat (sau la un blender, cine are). Compoziţia se modelează apoi sub formă de bile (chiftele), diametrul ideal fiind de circa 3 centimetri (pentru bile) sau de 5 centimetri (dacă le faceţi plate, caz în care grosimea trebuie sa fie de cam un centimetru). Chiftelele se dau prin făină şi se prăjesc în uleiul foarte bine încins. Din restul de zeamă rămasă de la fiertul fasolei se prepară o garnitură din orez. Proporţia ar fi de trei căni de zeamă la o cană de orez. Modul de preparare al orezului este cel standard, cu specificaţia că, după ce s-a fiert (nu uitaţi de sare!) este recomandat să-i puneţi mărar din belşug. Cel puţin aşa susţine prezbitera Garoafa Coman, care indică şi faptul că mâncarea este infinit mai bună dacă orezul este servit rece.
Poftă bună!
Sursa – adevarul.ro