La privire ne-a dat părintele Cleopa leac. Că zicea un student de la ASCOR: „Ce să fac, părinte, că eu, când le văd așa dezbrăcate și cu picioarele așa frumoase… Să umblu cu ochii închiși pe stradă?”. „Nu, taică, nu, că ai să cazi în canalizare și ai să-ți rupi gâtul… Să te uiți și să zici: „Doamne, dacă picioarele ei sunt așa de frumoase, dar Tu, Care le-ai făcut, cum trebuie să fii?”.
Omule, când ai înălțat gândul la Dumnezeu se rezolvă problema! E frumoasă, bat-o vina, e dezbrăcată, dar eu sunt omul lui Dumnezeu și vreau o soție mai învelită, mai ascunsă, care să se păstreze pentru mine și să nu facă prea mult probe înainte! Eu nu cred că vreun mire poate să fie fericit cu o mireasă campioană la căsătoriile de probă! Ce-ai simți dacă mireasa ta ți-ar spune în noaptea nunții: „Iubitule, ești cel mai bun. Am probat 215 și ești cel mai bun dintre ei!”. Eu nu cred că există asemenea performanțe, cu proba asta care se propune acum, dar la asta ajungem dacă nu înțelegem gravitatea păcatului curviei care poate fi făcut și cu gândul, cu imaginația!
Să ne uităm mult la icoane și să ne gândim la Dumnezeu. Fetele să se uite în ochii Maicii Domnului, nu în oglindă. Dacă te uiți în oglindă, ți se pare că arăți bine. Uită-te la Maica Domnului: „Maica Domnului, îți place buricul meu?”. Și dacă Maica Domnului zice: „Da, fetița mea, du-te cu el dezvelit la școală și la biserică!”, atunci du-te… Dacă nu, pune-ți haina pe tine, că habar nu ai câte păcate faci cu acest buric gol al tău. Nu știi ce fac cei pe care îi ispitești cu trupul tău în gândul lor! Și te mai crezi și fată cuminte!
Iar cu impulsurile, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să recunoaștem că le avem. Maică, așa ne-a făcut Dumnezeu, așa e firea omului după cădere și nu se schimbă până nu devenim sfinți. Toți avem, din naștere, impulsuri de-astea, de la găină până la om… E impulsul vieții care ne cheamă, ne trage să nu-i oprim cursul. Că ar rămâne pământul fără viață. Avem aceleași impulsuri ca și animalele, dar avem putere și chemare să le folosim ca oameni. Dacă nu știm să fim oameni, ne vom lăsa trăiți de ele ca și dobitoacele. Când apare impulsul, să zici: Stai, că eu sunt om, la mine alta e rânduiala!
M-a întrebat un tânăr, mă iertați părinților, într-o școală: „Așa-i că e plăcut să faci sex în grup?”. Și i-am răspuns: „Măi, copile, drept să-ți spun, nu știu. Dar cred că e plăcut, de vreme ce vedem prin spațiile verzi agitându-se toți câinii din cartier în jurul câte unei cățelușe aflate în călduri… Numai că la oameni e altă rânduială, nu ?”. Apoi, să vă învăț și pe dumneavoastră ce l-am învățat pe el: nimeni nu poate face sex. Sexul e făcut de Doamne-Doamne, te-ai născut cu el și e pus în păstrare acolo în chiloței, lucru sfințit, măi, copile. Prin el te-ai născut pe această lume. Dacă semincioara aia nu nimerea cealaltă semincioară nu erai tu, ci era altul și nu te bucurai acum de tine! Acela e organul omenesc prin care lucrează Dumnezeu cu omul ca să aducă acum și aici oameni noi pe lume. Dumnezeu l-a făcut pe om creator, ca El împreună cu omul să aducă pe lume oameni noi. Mai ales împreună cu femeia. Ce minune. Că și bărbatul contribuie acolo, sigur, însămânțează, pe urmă ară de jur-împrejur, închide poarta, păzește pe afară. Dar femeia se lasă mâncată de omul cel nou. Fiul o mănâncă pe dinăuntru, după aceea o mănâncă pe dinafară, pe urmă îi mănâncă zilele… Apoi, se mai și însoară cu o penticostală, îi mănâncă viața toată… E greu tare, dar asta e, ne dăm spre mâncare pe noi înșine, ca celălalt să aibă viață. Și toată asta pornește de acolo. Și suntem responsabili. Ce ai făcut cu sămânța ta? Nu vedeți în unele biserici, pe iconostase, în arborele lui Iesei cum a crescut ca om din coapsele lui Iesei? Uitați-vă de unde și-a luat firea omenească! Aveți grijă! Este lucrul lui Dumnezeu acolo și trebuie păstrat cu grijă. Răspundem pentru tot ce și cum facem. Nu ne jucăm cu focul.
Apoi, impulsurile acestea sunt animalice, sunt în noi pentru că noi suntem microcosmos. Avem toate fiarele și dobitoacele în noi, dar ca să le stăpânim și nu să ne lăsăm stăpâniți de ele. Nu vă uitați la cei care vă spun că e bine, că e firesc, că e sănătos. E firesc și sănătos pentru pisici să se lase conduse de aceste porniri, nu și pentru om. Noi suntem oameni, trebuie să le îmblânzim cum fac sfinții cu leii, să ne stea leul la picioare. Impulsurile acelea la un băiat de 17-18 ani și la o tânără sunt ca niște lei care pot să ne devoreze. Nu poți nici să-i dresezi, nu poți nici să-i închizi în grădini zoologice, poți numai să-i îmblânzești dacă tu te sfințești, te înduhovnicești. Și să accepți că ai impulsuri și să accepți că Dumnezeu știe că ai asta și că îți dă putere să le stăpânești. Și să nu-ți otrăvești sufletul cu privirea la lucruri nerușinate, pentru că ce vede ochiul se transmite la hipotalamus. Eu nu știu, iertați-mă, dacă sunt specialiști în sală, e un talamus de acesta pe acolo, care se ocupă cu ce e plăcut și ce e neplăcut. Și ăla nu judecă maică, ăla zice: „Hi, ce frumoasă e… a început nunta!”. Și repede trimite comenzi să primești hormonii și puterile de care ai nevoie ca să trăiești nunta. Și, dacă „mireasa” e on line sau pe hârtie, tu te perpelești în focul poftei până cazi în mocirla păcatului. Stai, ce să mai faci, n-ai încotro! Să nu te mai uiți, aia să faci! Să te păzești, să te aperi, să fii stăpân pe tine și, mai ales, să strigi la adevăratul tău Stăpân, Dumnezeu! Cum să faci să nu te uiți? Un părinte dădea un leac. Astăzi, când pornografia a crescut atât de mult și când nu putem să umblăm cu ochii închiși, că ne calcă tramvaiul, cădem în canalizare, să privim fără să judecăm și să ne ducem acasă să ne vindecăm privirea uitându-ne la icoane, privindu-L pe Cel prezent acolo și spunându-I toată neputința și durerea noastră. Nu vedeți ce foame de icoane s-a făcut în viața noastră? Cum ne umplem pereții? Înainte era o icoană în casă și eram bucuroși. Acum punem icoane peste tot. De ce? Ca să contracarăm această violență, această violență drăcească care vine peste noi.
Așadar, nu se face sex. Sexul ți l-a făcut Dumnezeu și tu îl folosești mai mult sau mai puțin după voia lui Dumnezeu, adică mai mult sau mai puțin adecvat. Și tu răspunzi de ce ai făcut cu mâna ta, ce ai făcut cu ochii tăi, ce-ai făcut cu piciorul tău, ce-ai făcut cu ce numești tu sex. Dumnezeu te întreabă ce ai făcut cu darurile Lui. Tot ce a făcut Dumnezeu e minunat! Urâtul e făcut de noi. Noi nu putem face decât să ne bucurăm mulțumind de darul vieții și al creației, sau să profanăm totul mutilându-ne pe noi înșine pentru vecie! Să nu ne jucăm cu focul, pentru că ofertele răului sunt foarte mari, dar prețul, costul e boală și suferință acum, și moarte la capătul lor! Eu ascult atâtea suspine, atâția tineri, atâția copii care vor să scape de păcat, de păcatul masturbării, de păcatul pornografiei, și părinții lor nu știu nimic. E jale! Dar te poți ridica! Acum! Dumnezeu te-a făcut să stai drept, în picioare!
Maica Siluana Vlad
Sursa: Doxologia.ro