Cu timpul, femeile care strălucesc cu frumusețea sufletului își arată tot mai mult bunul neam, iar dragostea soților pentru ele devine tot mai puternică.
Frumusețea trupească ce nu este unită cu virtutea sufletului îi poate atrage pe soți douăzeci-treizeci de zile, iar după aceea nu vor mai avea putere, ci, descoperind celelalte însușiri ale soțiilor, își vor pierde dragostea pentru ele. Dacă trebuie ca soțiile să facă ceva pentru a place soților, aceasta este împodobirea sufletului, nu împodobirea trupului spre pierzanie. Nu atât înfățișarea îi face iubitori pe soți, cât cumințenia, bunătatea, gingășia și hotărârea de a-și da viața pentru bărbat. Soția credincioasă nu trebuie să fie nici vis de poet, nici tablou frumos, nici făptură efemeră, de care îți este frică să te atingi, ci trebuie să fie femeie sănătoasă, puternică, practică, harnică, în stare să-și îndeplinească îndatoririle familiale și distinsă, totuși prin acea frumusețe pe care o dă sufletului scopul înalt și nobil.
Frumusețea trupului este ștearsă de timp și roasă de boală, însă frumusețea sufletului este mai presus de toate schimbările. Frumusețea trupului stârnește invidie și pricinuește gelozie, pe când cea a sufletului nu este supusă unor asemenea patimi și nu știe de nicio slavă deșartă.
***
„Capul femeii este bărbatul şi capul Lui Hristos este Dumnezeu”. Aici ne fac împiedecare ereticii, gândind, pe baza celor spuse, o oarecare micşorare a Fiului. Dar cad ei în cursă. Căci dacă bărbatul e cap al femeii, deofiinţă [homousios] e capul cu trupul. Şi [atunci] cap al lui Hristos fiind Dumnezeu, deofiinţă cu Tatăl este Fiul.
– Însă noi nu vrem să arătăm aici că este altă fiinţă, ci că este condus [archetai] [Fiul de Tatăl], zice [ereticul].
– Aşadar, ce vom spune la aceasta? Că mai ales, când se spune ceva înjositor despre El în trup, ceea ce se spune nu arată înjosirea Dumnezeirii [Sale], ci ţine de iconomie4. Dar, spune, cum vrei tu acum să deduci aceasta din aceea?
– După cum bărbatul conduce pe femeie, aşa şi Tatăl pe Hristos.
– Dar atunci, şi cum [conduce] Hristos pe bărbat, tot aşa şi Tatăl pe Fiul. „Căci capul oricărui bărbat este Hristos”, zice. Dar cine ar putea primi acestea cândva? Căci dacă pe cât e mai presus Fiul de noi, pe atâta e şi Tatăl de Fiul, gândeşte-te la câtă înjosire îl cobori pe El [pe Tatăl], încât nu toate trebuie să se cerceteze la fel în cazul nostru şi al lui Dumnezeu. Ci trebuie lăsată lui Dumnezeu superioritatea proprie şi atâta câtă se cuvine lui Dumnezeu. Căci dacă nu vom accepta aceasta, vor urma multe nepotriviri.
Dar ia aminte. Cap al lui Hristos este Dumnezeu. Acesta [Hristos] este al bărbatului şi acela [bărbatul] al femeii. Deci dacă în cazul tuturor înţelegem la fel „capul”, atât este de depărtat Fiul de Tatăl, ca noi de el. Dar şi femeia atât este de depărtată de noi, ca noi de Dumnezeu Cuvântul. Şi ceea ce este Fiul în raport cu Tatăl, aceasta suntem şi noi în raport cu Fiul şi femeia în raport cu bărbatul. Şi cine va putea suferi acestea? Însă altfel trebuie înţeles capul în cazul femeii şi bărbatului şi nu ca în cazul lui Hnstos7 Aşadar şi in cazul Fiului şi al Tatălui în alt mod trebuie să înţelegem.
Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cum să întemeiem o familie ortodoxă”.