Aprinderea candelelor ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele credincioşilor. Lumina adusă ca prinos lui Dumnezeu este arderea lumânării şi untdelemnului din candelă. Ele sunt aprinse de credincioşi şi preot, ca parte constitutivă a cultului şi ca expresie a unei necesităţi religioase subiective.
Aprinzând o lumânare în Sfânta Biserică, credinciosul se roagă lui Dumnezeu, îi mulţumeşte pentru marea Lui bunătate şi ocrotire şi dă expresie credinţei lui în Dumnezeu. Ea este un mijloc de legătură între om şi Dumnezeu, este „punctul de trecere dintre cele două lumi: divină şi umană” (Berdiaev).
Se spune că este bine să ţine o candelă aprinsă în casă deoarece aceasta alunga duhurile rele si ne curata mintea de gandurile negre care ne dau tarcoale.
O alta explicatie pentru aprinderea candelei este oferita chiar de Sfanta Evanghelie:
“Candela este lumina de veghere, de priveghere, pe care ar trebui sa o tinem tot timpul aprinsa in casa. Va amintiti pilda fecioarelor din Evanghelie, care asteptau pe Mantuitorul, cu candelele aprinse. Cele care nu au avut suficient undelemn pentru a arde continuu candelele au pierdut venirea Mantuitorului”.
Lumina candelei este un omagiu, un semn de cinstire al sfântului zugrăvit în icoană, este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu prin arderea untdelemnului. Candelele se aprind atât în Biserică cât şi la icoanele din casele credincioşilor, precum şi în cimitire, la căpătâiul morţilor.
Ori de câte ori ne rugăm, să aprindem o lumânare sau o candelă şi să zicem pe lângă celelalte rugăciuni şi pe aceasta:
“Sfinţilor, rugaţi-vă lui Dumnezeu şi pentru noi, păcătoşii, acum, în ceasul morţii şi în ceasul judecăţii noastre. AMIN!”