Parintele Calistrat Chifan: O altă expresie a aceleiași prostii: Părinte, de când ne-am citit cununia în Biserică ne merge mai rău. Desigur, cât ați stat în curvie, dracului i-a convenit că erați uneltele lui, când v-ați pus în legitimitatea Duhului Sfânt, lui nu-i mai convine, că urăște, că altfel n-ar fi dezbinat nici pe Adam și pe Eva, familia primordială din rai.
Să nu vorbim despre alţii și să nu încercăm să-i controlăm. Îmi amintesc vorbele Părintelui Porfirie: „Măi, dacă cerţi pe cineva vinovat, ce va face? Nu doar că nu te va asculta, dar se va și apăra și va încerca să-ţi demonstreze contrariul, iar sufletul lui se va închide încă și mai mult; în schimb, dacă îl lași în pace, nu-l mustri și nu-l controlezi, sufletul i se înmoaie și deveniţi prieteni. Încet – încet, va ajunge și el să-ţi spună ce i-ai fi spus tu”.
De aceea, să-I lăsăm lui Dumnezeu cele pe care vrem să le spunem oamenilor. Vrem ca aproapele nostru să se schimbe, să se transforme, să se pocăiască? Atunci să lăsăm asta în seama lui Dumnezeu, iar noi să îl iubim.
De aceea, să-I spunem lui Dumnezeu cele pe care vrem să le spunem oamenilor. Vrem ca bărbatul nostru să se schimbe, să se căiasca, să-i spunem asta lui Dumnezeu, iar noi să-l iubim. Să facem răbdare şi răbdarea, după cum spuneau cei din vechime, le biruie pe toate.
Părintele Porfirie
Extras din ”Antologie de sfaturi și îndrumări”, Ed. Bunavestire, Bacău, pag. 137