Ce putem face în legătură cu vecinii care fac vrăji, ne doresc răul şi adeseori ne aruncă în grădină lucruri vrăjite? Cu ei nu poţi trăi în pace. Cum să te rogi când eşti urât fără vreun motiv şi necăjit fără nici o vină?
Când un om merge la sanatoriu (centru balneoclimateric) pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea, el urmează toate metodele de tratament indicate de medic, inclusiv băile de nămol. El chiar plăteşte pentru aceasta şi-i mulţumeşte medicului, fiind uns din cap până-n picioare cu nămol negru. Nu ştiu de ce noi nu le mulţumim celor care ne împroaşcă cu noroi pe gratis. Bârfa, vorbirea de rău, cuvintele de ură sunt nămolul care vindecă sufletul nostru şi noi trebuie să-l primim cu bucurie, ştiind că este spre curăţirea noastră.
Dumnezeu a spus: „Prin răbdare mântuiţi-vă sufletele voastre, pentru că doar cel ce va răbda până la capăt se va mântui”. Cum, totuşi, poţi dobândi răbdarea, atunci când n-o ai? Unui asemenea om Dumnezeu îi oferă lecţii de răbdare şi smerenie. Bunăoară, vecinii se înrăiesc, fac gălăgie, ne ceartă, ne bârfesc. Dacă nu le vom mai atribui nici o vină şi-I vom mulţumi Domnului că ni i-a trimis pentru schimbarea în bine a sufletului nostru, acesta se va însănătoşi. Căci într-un suflet sănătos nu există nici supărări, nici irascibilita-te. In el nu se află decât compătimire faţă de cei căzuţi în rele, dragoste, milostenie şi Dumnezeu însuşi locuieşte acolo.
Când se întâmplă ca omul să fie cuprins de o boală foarte grea cum ar fi cancerul, aceasta nu este decât o posibilitate nemaipomenită pentru el de a corecta tot ce nu era bine în viaţa lui, pentru a-şi spovedi păcatele, pentru a se pocăi şi împărtăşi. Omul poate ajunge pe calea cea dreaptă chiar şi cu o lună sau cu o săptămână înainte de moartea sa. Dumnezeu ne primeşte şi în „ceasul al unsprezecelea”, iar răsplata tuturor celor care s-au întors la el este aceeaşi, mântuirea. Important este cum vom păşi pe cealaltă lume. Cu fapte bune, cu smerenie, cu sufletul curat sau încărcat cu păcate nespovedite. Cea mai cumplită stare a omului este când sufletul acestuia este împovărat de păcate.
Este adevărat că suntem chinuiţi de duhurile rele, însă numai cu îngăduinţa Domnului. El ştie mai bine decât noi înşine ce ne este de folos şi, dorind să ne curăţească sufletul, ca un Părinte iubitor ne dă leacuri amare, iar când avem nevoie de milă, el ne mângâie şi ne îmbărbătează.
Fără voia lui Dumnezeu nimeni nu poate avea putere asupra noastră: nici o băbuţă sau moşnegel, nimeni nu ne va putea pricinui rău. Atunci când omul frecventează mereu biserica, el se găseşte sub protecţia deosebită a lui Dumnezeu şi El îl apără până la moarte. Chiar dacă se va întâmpla ca omul să uite de Părintele său Ceresc, să nu-I mai fie credincios şi să nu se mai roage, cu toate acestea Tatăl său Ceresc nu va uita de el. Dimpotrivă, se va strădui să-şi întoarcă fiul rătăcit. În acest scop, îi poate aminti de existenţa Sa prin necazuri, boli sau nenorociri.
Putem să ne izbăvim de supărarea faţă de cei care ne fac rău şi ne vorbesc asemenea în felul următor: să ne închipuim că acei oameni care ne pricinuiesc răul sunt arma voii lui Dumnezeu şi să ne rugăm Lui: „Doamne, ajută-mă să pot duce toate acestea până la capăt!” Căci noi suntem mândri, bolnavi, stricaţi. De ce se supără omul? De ce, atunci când este corectat pentru ceva prin cuvânt, el explodează: „Cu ce drept mi se spune aceasta? Dar nu ştiţi cine sunt eu?” Aceasta este o boală a sufletului. Oriunde l-ai atinge, peste tot îl doare. Însă în împărăţia lui Dumnezeu intră oameni sănătoşi şi puternici în duh.
Extras din ”Indrumar creştin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Părintele Ambrozie”, Vol. I, Ed. Sophia, Bucuresti, 2008