În fiecare toamnă tufele de măceş ne încântă privirea, dincolo de care găsim bogăţia de vitamine şi minerale din fructele brumate. Aşa ne întâmpină măceşii de pe marginea drumurilor sau de pe dealuri, pentru ca mai târziu să ne dăruiască puterea vindecătoare a fructelor roşiatice şi pline de zaharuri.
Fructele acestui arbust popular sunt apreciate de sute de ani, pe tot mapamondul, pentru efectele lor terapeutice remarcabile.
În China, fructele măceşului erau indicate în tratarea afecţiunilor digestive; romanii le foloseau ca remedii pentru 30 de boli, iar în ţările Americii de Sud, măceşele erau un leac sigur pentru afecţiunile musculare, la concurenţă cu ghimbirul. În timp, numărul afecţiunilor tratate cu măceşe a sporit considerabil până la …100.
Fructele acestui arbust fac parte din familia trandafirilor, iar numele ştiinţific al măceşului ( Rosa canina) a fost dat plantei de reputaţia sa de a vindeca muşcăturile de câine turbat.
Măceşele sunt un izvor de vitamina C şi, de aceea, specialiştii le recomandă ca fiind un medicament revigorant, care alungă oboseala intensă. Totodată, în compoziţia acestor fructe există şi alte substanţe active importante: vitaminele A, D, E, B1(vitamina bunei dispoziţii), B2 ( susţine organismul în acţiunile solicitante), K ( implicată în procesele de coagulare a sângelui), minerale şi acizi graşi, care ajută la regenerarea pielii.
De aceea, băuturile preparate din măceşe, pe lângă faptul că sunt gustoase şi răcoritoare, au efecte Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, precizează: „ Pe lângă efectele diuretice, testate în timp, măceşului i s-au atribuit şi alte puteri terapeutice importante: menţine buna funcţionare a vaselor capilare şi normalizează circulaţia sângelui.
Totodată, ceaiul combate anxietatea, greţurile, palpitaţiile, viermii intestinali şi creşte secreţia biliară, fapt care-l recomandă în afecţiunile ficatului. Mai mult, fiind foarte bogate în vitamina C (1500 mg/100), măceşele sunt un aliat de nădejde în creşterea imunităţii”.
Calmante şi antidepresive
Cu toate că infuzia de măceşe este energizantă, atunci când se administrează cu moderaţie, aceasta are efect calmant şi reduce puterea stresului. De asemenea, sub formă de infuzie, măceşele atenuează senzaţia de greaţă, durerile de cap, infecţiile urinare şi stările febrile. În acest caz, infuzia se prepară dintr-o linguriţă de fructe la o cană cu apă clocotită. Fructele se infuzează timp de 10-15 minute, apoi ceaiul se strecoară şi se bea.
Protejează inima
Substanţele antiinflamatoare şi antioxidanţii conţinuţi de măceşe joacă un rol protector pentru inimă şi pentru aparatul cardiovascular. Infuzia de măceşe ajută la scăderea tensiunii, reduce efectul colesterolului „rău”şi diminuează inflamaţia vaselor de sânge.
Ţin la distanţă cancerul
Gama de antioxidanţi, flavonoidele, polifenolii şi toate substanţele active din compoziţia măceşelor au capacitatea să prevină anumite forme de cancer. Teste de laborator, efectuate în mari laboratoare din lume, au constatat că, dintr-un grup 18 plante bogate în antioxidanţi, într-un clasament, măceşele ocupă primul loc, fiind urmate de păducel, de lămâie, de ceaiul verde şi de pătrunjel.
Ceaiul călugăresc de măceşe ajută inima şi vasele sanguine
Călugării au mai multe denumiri pentru măceş: unii îi spun răsură, alţii ruje sau trandafir câinesc. Pe cât de multe leacuri sălăşluiesc în florile, fructele şi seminţele de măceş, pe atât de multe rugăciuni s‐au înălţat spre Domnul, prin intermediul monahilor care se roagă pretutindeni, al pustnicilor mai ales, pentru că ei se hrănesc, în general, doar cu ceea ce le dă natura.
Ceaiurile, după reţete numai de ei ştiute, sunt mană cerească pentru bolile care dăinuie printre noi toţi. Pentru aceasta se macină cu o râşniţă manuală un pumn de măceşe uscate, după ce în prealabil li s‐au îndepărtat cu mare grijă toate seminţele.
Peste pulberea obţinută se toarnă 300 ml apă de izvor şi, după ce se amestecă bine, se lasă la macerat, într‐un vas de ceramică. După 24 de ore, se strecoară totul printr‐un tifon dublu (nu prin strecurătoare!). Lichidul obţinut se păstrează într‐un vas de sticlă, bine acoperit, iar pulpa care rămâne după filtrare, se fierbe timp de 5 minute în 250 ml apă, după care se lasă să se răcească.
Se amestecă apoi cele două fierturi, agitându‐se până la omogenizarea perfectă. Produsul obţinut se consumă pe parcursul a 48 de ore, împărţindu‐se totul în şase părţi egale. Acest tratament administrat de două ori pe săptămână, timp de o lună de zile, previne arteroscleroza, reglează ritmul cardiac şi energizează. Din acest motiv vechii călugări nu se confruntau niciodată cu anghina pectorală.