Păcatul nu este doar păcat în sine. Uneori îl poate determina pe om să nu dorească să se vindece de starea în care se află.
Acum, în epoca Noului Testament, când a venit Hristos, dacă omul vrea să se vindece de păcat, Domnul îl vindecă imediat: „Voiești să te faci sănătos?” Dar el nu vrea. Orice ar spune prin cuvinte, însă în ascuns se străduiește să mențină starea de păcătoșenie care-l domină. Nu se leapădă de ea. Poate spune: „Doamne, scapă-mă!”, dar în adâncul sufletului nu dorește și păcatul rămâne, după cum spune Domnul: „Pentru că ziceți: Noi vedem, de aceea păcatul rămâne asupra voastră!”.
Cel care nu vrea să se vindece consideră că este sănătos. Dar păcatul sălășuiește în el. Există creștini care sunt creștini de ani de zile și sunt netămăduiți de păcat. Nu este suficent să afirmi unele lucruri prin cuvinte sau doar să faci unele fapte bune. Dacă sufletul tău nu se tămăduiește, atunci ce fel de creștin ești? Creștinul își vindecă sufletul de păcat.
Așa cum păcatul îl determină pe om să nu dorească să se vindece de boala provocată de păcat, așa și în bolile psihopatologice, diavolul care se ascunde în spatele lor îl determină pe om să nu dorească să se vindece.
Oricât ar suferi, oricât l-ar durea, își protejează sinele. Nu lasă să intre în el Harul lui Dumnezeu pentru a se putea vindeca. Cei care au stări bolnăvicioase nu vor să se vindece, nu fac nimic să se vindece, se împotrivesc, își apără sinele și păcatul rămâne, starea bolnăvicioasă rămâne.
***
Cauzele bolilor psihice – perspectivă ortodoxă
Biserica dă mărturie că şi cel bolnav sufleteşte este purtător al chipului lui Dumnezeu, rămânând frate al nostru, care are nevoie de compătimire şi ajutor…
Biserica priveşte bolile psihice ca pe una dintre manifestările vătămării generale de către păcat a naturii omeneşti. Distingând structura personalităţii, nivelul duhovnicesc, cel sufletesc şi cel trupesc, Sfinții Părinţi deosebeau bolile dezvoltate «din fire» de cele provocate de lucrarea demonică sau de patimile care îl înrobesc pe om. Potrivit acestei distincţii, sunt la fel de nejustificate atât considerarea tuturor bolilor psihice drept manifestări ale îndrăcirii, ceea ce atrage după sine săvârşirea fără temei a rânduielii exorcismului, cât şi tentativa de tratare a oricăror tulburări spirituale exclusiv prin metode clinice…
Boala psihică nu micşorează demnitatea omului. Biserica dă mărturie că şi cel bolnav sufleteşte este purtător al chipului lui Dumnezeu, rămânând frate al nostru, care are nevoie de compătimire şi ajutor…
***
Din ce cauză ne îmbolnăvim de boli psihice?
Psihanalistul analizează, dar preotul, prin puterea lui Dumnezeu, vindecă.
– Din ce cauză ne îmbolnăvim de boli psihice? Este adevărat că păcatele părinţilor se transmit la copii?
– Este adevărat că zestrea se dă. Ce-i dai, aceasta are, nu poate să aibă ce nu-i dai, nici nu poate să nu aibă dacă i-ai dat. Cum putem crede că un copil seamănă cu tine la nas, la ochi, la păr, la gesturi, iar restul nu primeşte? Primeşte, tot primeşte, de aceea trebuie să fim înţelepţi.
Iar despre bolile psihice, am observat o regula simplă: unde se „dărâmă” o biserică, adică unde nu mai este spovedanie, se construiesc 7 spitale de nebuni. Asta este regula. De ce? Pentru că psihanalistul nu poate decât să amelioreze puţin, în timp ce prin spovedanie, creştinul se poate vindeca. Psihanalistul analizează, dar preotul, prin puterea lui Dumnezeu, vindecă. Spitalele şi azilele de boli psihice se construiesc în locul bisericilor „dărâmate”. Nu neapărat clădirea, ci unde nu mai este spovedanie. Şi câţi din cei ce merg la biserică se spovedesc, ca să nu mai zic câţi se spovedesc cum trebuie?
Surse: Arhimandrit Simeon Kraiopolous, „Sufletul meu, temnita mea”; Dr. Dimitri Aleksandrovici Avdeev, Când sufletul este bolnav; Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală.