Părinţii vor da dovadă de tact în privinţa duratei postului copiilor lor. De exemplu, nu-i vom lipsi de dulciuri împotriva voinţei lor şi nu vom neglija calitatea mâncării în zilele de post. Fireşte că pentru copiii slabi şi bolnavi restricţiile nu vor fi aspre, acestora li se vor da dezlegări sau, în cazul lor, chiar se va renunţa la post.
Nici copiii mari nu vor fi obligaţi să respecte cu asprime toată pravila postului, dacă nu le va fi pe plac. În acest caz, postul nu ar aduce niciun folos sufletului, ci doar l-ar înăspri. Mântuitorul a spus: „…milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 9, 13).
Sensul postului stă în abţinerea de bună voie de la mâncare şi limitarea la strictul necesar. Pentru ca să nu se simtă împovăraţi de restricţiile postului, copiii vor fi învăţaţi să postească încă de mici.
***
Suntem în post. Bucurie și binecuvântare pentru viața noastră! După câteva zile de ajunare multe mame grijulii au venit la biserică cu odraslele de mână cerând preotului să-i împărtășească deoarece nu mai pot posti. Lucru frumos și promițător.
Dacă prunci de 8, 9 ani au reușit să postească o săptămână sau câteva zile sunt convins că odată cu vârsta va spori și dragostea și înțelegerea lor pentru post. Însă, unii părinți amână postul copiilor pe motiv că ar periclita creșterea și dezvoltarea lor psihosomatică. De aceea se pune întrebarea: postul este folositor sau dăunător copiilor?
Însăși rânduielile bisericești scutesc copiii de la post, dar nu interzic ca un copil să încerce să postească măcar două-trei zile dintr-un post întreg. Nutriționiștii spun că părinții trebuie să acorde o atenție deosebită calității și cantității de alimente pe care o consumă copii. Lucru just, altminteri. Dar dacă un copil nu va fi învățat să postească de când este mic, la maturitate nu va înțelege rostul și rolul postului în viața lui. Copiii nu au păcate, nu li se poate vorbi de pocăință în post. Nu au de ce plânge. Nevinovăția, inocența, frumusețea copilăriei îi fac privilegiații lui Hristos care are pentru ei o chemare emoționantă: „lăsați copii să vină la Mine!” (Matei 9, 14) Dacă Domnul a spus lăsați, înseamnă că tendința firească a copilului este orientarea către Dumnezeu. Celor ajunși la vârsta maturității Mântuitorul le-a spus: „căutați Împărăția lui Dumnezeu!”. A căuta presupune caznă, efort, uneori durere, poticnire, lacrimi și abia la urmă bucurie. Astfel, dacă în cazul pruncilor nu se poate vorbi de păcat, de ispășire, de lacrimi de pocăință, este greu să le vorbești de post ca o modalitate de eliberare din starea de păcat prin postire.
Copiii, în general, au inconsistente experienţe personale de credinţă, pentru că ei îşi imită părinţii în deprinderile lor. Dacă părinții vor prețui postul ca mijloc de revenire în sine, acasă, în „Sionul bucuriei”, al comuniunii cu Dumnezeu și nu vor pune accent doar pe latura lui exterioară, ci vor acorda importanța cuvenită și postului interior adică schimbarea în bine a modului de a fi și de a gândi, atunci și vlăstarele lor vor înțelege că postul nu este o povară, nu este o înfometare, ci o modalitate de apropiere de Dumnezeu.
Având în vedere toate acestea cum trebuie să le arătăm copiilor postul, cum să traducem pentru mintea lor curată noțiunea de post? Un posibil răspuns ar fi acesta: copiii trebuie să vadă în casă că postul a schimbat nu doar dieta familiei, ci și comportamentul, atitudinea, renunțarea la tot ce ne poate înstrăina și îndepărta de Dumnezeu. Povețele Sfântului Ioan Gură de Aur sunt grăitoare în acest sens: „Copiii și fiii noștri sufletești trebuie să ne vadă totdeauna blânzi la cuvânt; smeriți în comportare, milostivi la inimă, nelipsiți de la biserică, legați mai mult de Dumnezeu decât de cele pământești și înfrânați de la toate cele rele. Dar mai presus de toate să ne vadă că trăim cu toții în dragoste, care este cununa tuturor faptelor bune.”
Copiii să înțeleagă că postul este o cale care ne duce la Hristos Dumnezeu, ne înlesnește întâlnirea cu Mântuitorul care a făcut atât de multe pentru noi. Copiii trebuie să fie ajutați să descopere în Domnul Hristos un prieten care le este aproape, îi ajută, îi inspiră, îi ocrotește. Mai ales în această perioadă de intensă trăire duhovnicească, copiii să fie duși mai mult la Biserică și pregătiți pentru o împărtășire mai deasă cu dumnezeiasca euharistie. Dacă Domnul le-a dăruit prin familie bucurii nespuse, ei la ce ar fi dispuși să renunțe din cele exterioare și auxiliare pentru bunul lor prieten, Mântuitorul Hristos?
Mai ales în post copiii trebuie să fie învățați ce beneficii aduce generozitatea. O jucărie dăruită unui copil sărac poate aduce nebănuită bucurie. Postul pentru cei mici poate fi și încercarea părinților de a-i determina să stea mai puțin la calculator și să acorde lui Hristos mai mult timp fie să citească o rugăciune scurtă, dar expresivă, fie să citească sau să asculte o istorioară religioasă. Sigur, toate trebuie făcute cu dreaptă socoteală cum spun părinții duhovnicești. Esențial este ca părinții să nu impună copiilor postul, ci să caute să le prezinte postirea ca o bucurie, o sărbătoare a sufletului, o binecuvântare a casei.
Post pentru micii școlari ar putea să însemne îndemnul din partea părinților sau învățătorilor de a fi mai atenți cu acei colegi din clasă care sunt mai triști, mai singuratici, mai lipsiți sau cu bătrânii din viața și jurul lor. Postul pentru copii ar putea fi și îndrumarea de a fi mai ordonați, mai binevoitori cu mediul înconjurător, cu vietățile și plantele. Această abordare poate facilita o înţelegere mai profundă a lumii înconjurătoare, ca dar al lui Dumnezeu pentru om, însă şi o motivare mai temeinică a responsabilităţii omului faţă de darul sfânt al vieţii, al biodiversităţii.A posti pentru școlari poate fi educarea mai meticuloasă a vocabularului, a gesturilor, a intențiilor, a dorințelor, eliberându-le de carapacea teluricului și orientate către Cer.
Cum rămâne cu postul de alimente? Câteva zile de post ar prinde bine fiecărui copil. Nu întreg postul, dar măcar înainte de împărtășanie copilul trebuie să înțeleagă că nu ne putem să ne apropiem oarecum de Hristos, neuitând nici o clipă de primenirea interioară. La maturitate va avea această mântuitoare deprindere și nu se va împotrivi atunci când preotul, părinții sau bunicii îl vor sfătui să țină post. Ava Dorotei spunea: „semințele de virtute nu pot fi distruse”. Chiar dacă adolescența sau vârsta maturității va veni cu clipe mai tumultoase uneori petrecute, poate, departe de valorile sfintei noastre Ortodoxii, postirea de mic îl va face pe viitorul adolescent sau matur să-și amintească de bucuria adusă de post, de grija pregătirii din anii cei nevinovați pentru primirea Sfintelor Taine. Toate aceste dulci amintiri îl vor mobiliza, îl vor face să-și vină în sine, să se întoarcă acolo unde Tatăl în așteaptă cu nețărmurită dragoste.
Sfântul Teofan Zăvorâtul adresându-se părinților le spune referitor la creșterea copiilor: „Copilul trebuie hrănit astfel, încât o dată cu dezvoltarea trupului, aducătoare de putere și sănătate, să nu-i aprindem în suflet patima îmbuibării pântecelui. Să nu ne uitam că este mic, ci chiar din primii ani să-i potolim trupul atras de păcat și sa-l învățam să-l domine pentru ca în adolescență, în tinerețe și mai târziu să stăpânească cu ușurință aceasta necesitate”.
Să nu uităm așadar și spusele unui alt sfânt părinte: „Dacă am păcătuit, vom posti pentru că am păcătuit. Dacă n-am păcătuit, vom posti ca să nu păcătuim. Să dăm ceea ce avem: postul, și vom primi ceea ce nu avem: nepătimirea”.
Surse: Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie și Arhim. Mihail Daniliuc, doxologia.ro.