Şi vouă, soţiilor, şi vouă, soţilor, vă zic: să vă ferească Dumnezeu de păcate care să-l împingă pe bărbat să-şi bată nevasta! Dar ce zic eu de nevastă?
Un om nobil ar trebui să se îngreţoşeze de bătaie, chiar când este vorba să ridice mâna la o roabă. Cu atât mai de ocară este să ridici mâna la o femeie liberă. Toată lumea ştie asta chiar şi din legile păgâneşti, care nu sileau soţia care suferă bătăi de la soț să trăiască împreună cu el, socotindu-l pe acesta nevrednic de împreună-vieţuire – şi oare nu este un semn al nelegiuirii celei mai mari să o necinsteşti ca pe o roabă pe tovarăşa ta de viaţă, care de multă vreme te ajută în cele de trebuinţă neapărată?
Pe un asemenea soţ – dacă poate fi numit soţ, nu fiară – eu îl pun în rând cu ucigaşul de părinte: căci dacă ni s-a poruncit să lăsăm tatăl şi mama de dragul soţiei – nu ca să-i necăjim, ci ca să împlinim legea dumnezeiască, pe care părinţii înşişi o iubesc atât de mult încât, fiind părăsiţi, Îi dau mulţumită lui Dumnezeu, învoindu-se cu mare osârdie la aceasta, oare nu este cea mai mare ocară să o jignim astfel pe cea pentru care Dumnezeu a poruncit să ne lăsăm chiar părinţii? Oare nu este aceasta o nebunie? Ce cuvânt poate să arate cum strigătele şi tânguirile soţiei fac să răsune străzile, cum se adună vecinii şi trecătorii, ca la sălaşul unei fiare care îşi înfulecă în bârlog prada, la casa celui ce face o ocară ca aceasta? Mai bine ar fi ca pământul să-l înghită îndată pe necredinciosul acela decât să se arate iarăşi în lume.
Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur