Merg iar în casa bunicii mele, Nastasia, să vă mai aduc câteva emoții şi iubire. Țin minte că eram la câpătâiul unuia dintre cei doisprezece copii ai ei, care murise până în patruzeci de ani. Eram lângă ea şi plângea, săraca, cu fața în mâini şi murmura o rugăciune pe care nu o voi uita niciodată! Zicea: „Dumnezeule, te rog nu mă ține până îmi îngrop toți copiii, e prea mare suferința.”
Acum, când scriu, plâng şi eu … atunci nu pot să vă spun cum îmi era inima! Acel copil era al șaptelea pe care îl ingropa! A trăit, săraca, să îşi îmormânteze opt copii, din doisprezece! Când mă uitam în ochii ei vedeam suferință, dar extraordinar de multă credință!
La greu, la necaz, mereu spunea: Astea sunt pentru păcatele mele! La sfârșitul rugăciunilor, pe care le ştia pe de rost, începea şi se ruga aşa: „Doamne, Dumnezeule şi Măicuță Sfântă, fie-Ți milă de familia lui George, luminază mintea la Ion, dă răbdare lui Ariton, ajută pe Măriuța şi pe toți copiii şi nepoții mei şi pe toată lumea!”
Mult se mai ruga, săraca, pentru toți. Banii îi cunoștea doar după culoare, dar nu o puteam păcăli cu un leu! Îşi iubea nepoții mult, dar ştia şi cum să-i crească! Avea o vorbă când se supăra rău, dar nici acum nu ştia ce era, blestem sau binecuvântare! Zicea aşa: „Ptiuuu, bată-te noua cruci!” În rest, niciodată nu am auzit rele în gura ei! Avea, săraca, mult reumatism, venele ii erau iesite mult afara prin piele de la genunchi în jos. Nu putea dormi noaptea din cauza asta şi atunci se ruga! În picioare, purta mocasini mereu rupți pentru că la amândouă picioarele avea câte un os care îi ieșea din mocasin, tot din cauza reumatismului!
Avea din bătrâni rămasă tradiția ca noaptea la 12 să se trezească şi să se roage. Mereu făcea asta și nu o înțelegeam. Am inteles-o de abia după ce am intrat în mănăstire și mă trezeam și eu la aceiași ora la slujbă.
Din amintirile mele cu bunica!
Pr. Ioan Danci
Sursa: altarulcredintei.md