Să fii părăsită de soț e dureros, dar să fii părăsită de soț doar pentru că nu își dorește un copil e și mai dureros, mai ales dacă copilul tău are o deficiență.
Mă numesc Teodora. Aveam 24 de ani când am aflat că sunt însărcinată cu gemeni și nu-mi încăpeam în fire de bucurie. Asta până am ajuns acasă și i-am spus soțului meu de atunci. Inițial, încerca să mă convingă că nu vom putea să creștem doi copii în același timp, că nu ne vom putea permite o casă suficient de mare, că nu voi face față oboselii și multe alte motive absurde.
După câteva luni, când am fost la o ecografie. Medicul mi-a dat o veste proastă: unul dintre copiii mei avea o malformație la nivelul craniului. Doctorul mi-a recomandat să renunț la sarcină, deoarece puteau exista complicații. I-am spus că mă voi mai gândi, însă, în sinea mea, eram sigură că vreau să păstrez copilul orice s-ar întâmpla. Am profitat că soțul meu era plecat mai tot timpul și nu putea veni cu mine la ecografie, așa că am ascuns asta de el pentru că știam că mă va obliga să renunț la sarcină.
La naștere, băieții mei păreau perfect sănătoși, însă după câteva luni a început calvarul. Unul dintre ei a început să aibă crize de epilepsie, iar după un control amănunțit medicii au ajuns la concluzia că fiul meu are atrofie optică și alte deficiențe de vedere asociate. În plus, pe lângă toate astea, avea și tulburări de comportament.
Ajunși acasă, soțul meu a început să îl lovească pe copil. Îmi tot spunea: „Eu nu vreau să am un copil handicapat!” Am crezut că e doar o pasă proastă, dar s-a dovedit că era din ce în ce mai rău. Aceeași poveste în fiecare zi: venea acasă, se lua de mine, dădea în mine și apoi dădea în copil. Până într-o seară, când am auzit copilul plângând. Nu am mai suportat și mi-am luat copiii și am plecat la mama. Soțul meu nu m-a mai căutat, până când a primit actele de divorț. Pe perioada procesului de divorț am cunoscut cel mai minunat bărbat care nici măcar nu a acceptat să mă văd cu el fără să îmi aduc și copiii.
La 28 de ani am rămas însărcinată iar și mă gândeam cu groază ce s-ar putea întâmpla după tot ce trăisem. În momentul de față sunt cea mai fericită mamă, care are doi băieți superbi și o fată minunată. Sunt soție și viitoare soacră, pentru că și copilul meu „handicapat” urmează să se căsătorească. Nu am cuvinte să îi mulțumesc actualului meu soț, pentru că nu a fost doar un bărbat în viața mea, ci și tatăl copiilor mei.
Teodora M., 44 de ani, Buzău
Sursa: altarulcredintei.md