Ce trebuie să eviți și ce să citești ca să scapi de nervozitate! Acesta este un medicament sfânt!:
Medicamente duhovnicești pentru nervozitate
Singura cale corecta spre vindecarea de nervozitatea bolnavicioasa trece prin adevarata credinta Ortodoxa, prin pocainta si indreptarea vietii dupa indreptarul poruncilor lui Dumnezeu. Principalul pentru om este sa inteleaga cauzele imbolnavirii sale, sa constientizeze in mod profund neputinta sa, sa urasca pacatele demonice ale trufiei, slavei desarte, maniei, trandaviei, minciunii, curviei, sa doreasca sa se schimbe, sa se intoarca spre Domnul cu pocainta nefatarnica.
Cuvantul grecesc soteria acopera doua concepte: „mantuire” si „vindecare”. Asadar, numai pe calea spre mantuire dobandeste sufletul vindecare. Este neaparata nevoie ca omul sa mearga la slujbe, mai ales in duminici si praznice, sa fie partas la Tainele Bisericii, in rugaciunea pe care preotul o citeste inainte de spovedanie sunt urmatoarele cuvinte: „ai venit la doctor, sa nu pleci nevindecat”. De Sfintele Taine trebuie sa ne apropiem cu inima infranta, cu credinta adanca si cu nadejde in mila lui Dumnezeu
Este neaparata nevoie de citirea Sfintei Scripturi si mai ales a Evangheliei, de implinirea poruncilor lui Hristos, ce sunt cuprinse in aceasta. Un ajutor de nepretuit este literatura patristica, in care sunt date modelele ideale de urmat, sunt aratate adevarata menire a omului, maretia frumusetii duhovnicesti, rabdarea si statornicia in fata greutatilor.
Sunt de evitat „nascocirile”, fanteziile de tot felul, imaginatia sterila, mai ales cea cu caracter senzual. Visarea si inclinatia spre imaginatie sterila este un pacat, si nicidecum dintre cele mai mi-ci. Sfantul Siluan Atonitul spunea ca el se ascunde in trufie, de la care lucrarea inchipuirii prinde putere, iar smerenia, dimpotriva, o face sa se stinga. Trebuie sa ne straduim sa dezvoltam in noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, blandetea si smerenia, dezradacinand minciuna si prefacatoria.
Pentru tot ce ni se intampla trebuie sa ne invinovatim doar pe noi insine. Daca vom face asta se vor instapani in suflet echilibrul, pacea sufleteasca si linistea. „Daca toti s-ar invinovati pe ei insisi s-ar instapani pacea”, scria arhiepiscopul Arsenic (Jadanovski). „Invinovatirea de sine ne face sa induram linistiti jignirile fara a le simti”. Trebuie sa ne socotim pe de-a-ntregul vrednici de nereusite, critici, caderi – mai mult, sa ne socotim mai rai si mai nevrednici decat ceilalti. Atunci va disparea cu adevarat orice dorinta de a ne mania pe cineva dintre cei ce ne inconjoara.
„Stapaneste-ti limba, ca sa nu se inmulteasca pacatele tale” (Cuviosul Antonie cel Mare). Cine isi pazeste gura isi pazeste sufletul sau (Pilde 13, 3). „Infranarea limbii vadeste pe omul intelept” (Cuviosul Awa Isaia).
La temelia adanca a feluritelor boli sufletesti (mai ales a nevrozelor) sta imputinarea dragostei in inima omului – iar unde nu este dragoste se parguiesc nepasarea, ura, lipsa de rabdare, mania, pizma, frica s.a.
Multi oameni nervosi vorbesc despre nesimtirea sufleteasca, despre raceala launtrica pe care o incearca. Cuviosul Serafim ele Sarov invata: „Dumnezeu este foc ce incalzeste si invapaiaza inimile si rarunchii. Asadar, daca simtim in inimile noastre raceala – care e de la diavolul, fiindca diavolul este rece – sa il chemam pe Domnul, si venind, va incalzi inima noastra cu dragoste desavarsita nu numai catre FI, ci si catre aproapele. Si de la fata caldurii va fugi raceala uratorului de bine”.
Iata inca o importanta observatie duhovniceasca: „Vrajmasul a cazut prin trufie. Trufia este inceputul pacatului; in ea sunt cuprinse toate felurile raului: slava desarta, iubirea de slava, iubirea de stapanire, raceala, impietrirea, nepasarea fata de suferintele aproapelui; inclinarea mintii spre visare, lucrarea sporita a inchipuirii, expresia demonica a ochilor, caracterul demonic al intregii infatisari; mohorarea, intristarea, deznadejdea, ura; pizma, nepasarea fata de ceilalti; la multi apare nazuinta neinfranata spre pofta trupeasca; chinuitoarea neliniste launtrica, neascultarea, teama de moarte sau, dimpotriva, cautarea de a sfarsi cu viata si, in fine, ceea ce nu se intampla rar, deplina nebunie. Iata semnele duhovniciei demonice – dar cata vreme ele nu se arata cu putere, raman nebagate in seama de catre multi” (arhimandritul Sofronie (Saharov), in cartea Staretul Siluan Atonitul).
Dr. Dmitri Avdeev