Puţini dintre noi ştiu că Biblia, piatra de temelie a religiei creştine, conţine o multitudine de referiri la plantele medicinale. Menţionate ca leac pentru suflet, ca medicament pentru trup sau chiar ca elixir de frumuseţe, ele sunt prezente în această Carte a cărţilor ca o dovadă şi o perpetuă reamintire a faptului că ierburile de leac au fost lăsate pe acest pământ de către Dumnezeu, pentru binele oamenilor.
SMIRNA
Este răşina unui mic arbore (Commiphora myrrha) cu ramurile ceruite şi cu spini mari, care creşte pe ţărmurile deşertice ale Mării Roşii. Înzestrată cu o mireasmă specială şi cu proprietăţi vindecătoare excepţionale, smirna a fost unul dintre darurile pe care cei Trei Magi de la Răsărit le-au adus pruncului Iisus, în noaptea sfântă a Naşterii Sale.
Ce are atât de special această plantă, încât să fie vrednică de a deveni un dar pentru Mântuitor?
În primul rând, parfumul său, despre care se crede încă din Antichitate că îndepărtează toate ispitele şi gândurile negre, predispunând sufletul la rugăciune şi la meditaţie.
Smirna este în tradiţia multor popoare creştine simbolul cuminţeniei, înfrânării şi înţelepciunii. Chiar în tradiţia populară românească există expresii de genul: “Să stai cuminte smirnă” sau “A tăcut smirnă”, care ilustrează foarte bine valenţele psiho-spirituale cu care este investită această răşină, adusă de pe tărâmurile pe care a păşit Iisus, împreună cu apostolii Săi.
Forme de utilizare ale smirnei
– Tinctură
Zece grame de smirnă se lasă vreme de şapte zile să se dizolve în 100 de ml de alcool alimentar de 90 de grade, într-un borcan închis ermetic. După trecerea acestui interval de timp, preparatul se poate utiliza, administrându-se intern o linguriţă diluată în jumătate de pahar de apă, de 2-3 ori pe zi.
– Infuzia
1-2 bobiţe de smirnă se pun într-un pahar de apă clocotită şi se lasă vreme de o jumătate de oră. Smirna nu se va dizolva în apă, ci se va topi şi va pluti la suprafaţă, în schimb va împrumuta aroma şi ceva din proprietăţile sale terapeutice apei. Se vor administra 1-3 linguriţe din această infuzie, de 2-3 ori pe zi.
– Fumigaţia
Pe o tablă încinsă la foc (poate fi pusă pe un ochi de aragaz sau deasupra unei lumânări) se pune o bobiţă de smirnă, care va începe să fumege, răspândind în încăpere un miros specific. Dacă răşina se aprinde, o vom stinge, întrucât flacăra o va mistui împreună cu substanţele sale aromate, fără ca acestea să se difuzeze în aer. În schimb, dacă este lăsată să ardă mocnit pe tabla încinsă, fumul care se va răspândi lent în încăpere, de la bobiţa de smirnă (care nu trebuie să fie mai mare ca o alună), va înmiresma atmosfera pentru o perioadă de cel puţin o oră, exercitându-şi efectele terapeutice.
Câteva recomandări terapeutice ale smirnei
– Guturai, gripă, bronşită
Se ia de 3-4 ori pe zi o linguriţă de tinctură de smirnă, diluată într-un pahar de apă. Acest preparat amărui şi puternic aromat este un antimicrobian puternic, scade febra, combate extrem de eficient stările de greaţă şi durerile de cap care apar în stările gripale. De regulă, un tratament durează şapte zile, dar se poate prelungi până la două săptămâni.
– Oboseală, astenie
Se iau 20-30 de picături de tinctură de smirnă, diluate în puţină apă, de 4-6 ori pe zi. Smirna are efecte înviorătoare puternice, stimulând circulaţtia cerebrală şi favorizând activitatea intelectuală.
– Stări de nelinişte, agitaţie psihică, incapacitate de concentrare
Se fac fumigaţii cu smirnă în locul în care dormim sau, dacă este posibil, chiar în camera de lucru. Parfumul deopotrivă pătrunzator şi fin al smirnei acţionează asupra unor terminaţii nervoase ale organului olfactiv, având efecte tonice psihice, eliminând anumite tensiuni emoţionale şi calmând impulsurile necontrolate venite din subconştient.
– Indigestie, balonare
Se iau 2-3 linguriţe de infuzie, cu un sfert de oră înainte de a mânca şi la câteva minute după ce am mâncat. Acest preparat are efecte stimulente puternice asupra digestiei, pe care o normalizează.
– Sensibilitate la răceli (infecţii respiratorii)
Vom face fumigaţii în camera în care dormim, în perioada în care ne simţim predispuşi la răceală. Substanţele volatile care vor fi răspândite astfel în atmosfera încăperii au efecte imunostimulente şi antiinfecţioase.
– Circulaţie periferică deficitară (mâini şi picioare reci)
Se vor face fricţionări energice ale mâinilor şi picioarelor, cu infuzie concentrată de smirnă (obţinută din 3-4 bobiţe din această răşină, la o jumătate de pahar de apă).
Precauţii şi contraindicaţii ale smirnei
În primul rând, nu va fi folosită intern decât smirna procurată din magazinele şi farmaciile naturiste, despre care se spune explicit pe ambalaj că poate fi administrată pe cale orală. În momentul de faţă, se găsesc multe produse vândute drept smirnă, dar care au, pe lângă răşina naturală, multe alte adaosuri sintetice, extrem de dăunătoare pentru organism. Smirna nu va fi folosită intern de către femeile gravide, întrucât poate conduce la apariţia contracţiilor specifice naşterii.
Sursa: ganduridinierusalim.com