De când a început Ana clasa I, relația mea cu școala ei este una de frică. Frică de teme, frică de sistem, frică de absurdități, de manuale scrise cu greșeli, de exerciții imposibil de rezolvat, de după-amiezi și week-end-uri ratate sub presiunea școlii. Pentru că asta primim pe toate canalele. Presiune că școala pune presiune pe noi și pe copii, că vom muri toți cu lecțiile de gât, că sistemul e prost, că trebuie să ne revoltăm, să refuzăm lecțiile și notele. Cu teama asta m-am dus și sâmbătă la workshop-ul Cum a fost la școală? susținut de Otilia Mantelers. Mă așteptam ca Otilia să ne spună și ea că e ok să refuzăm temele și să încurajăm copilul să facă exclusiv ceea ce simte la școală, un fel de abordare a la Alfie Kohn, cu care eu nu rezonez decât parțial, nu pentru că nu consider bune ideile lui, ci pentru că nu cred că sunt adaptate realității noastre.
Am avut marea surpriză să constat că opinia Otiliei nu este nici pe departe că școala este rea, că temele trebuie refuzate și tot ceea ce trebuie să facă părinții și copiii este să petreacă timp de calitate împreună, ignorând total dezvoltarea academică.
O să structurez mai jos ce am reținut eu de la Otilia, idei care cred că ne pot ajuta real să le fim alături copiilor noștri în relația cu școala.
-Limbajul verbal este abia al patrulea limbaj pe care îl înțeleg copiii, așa că întrebarea „Cum a fost la școală?”, precum și alte întrebări alternative – Cu cine te-ai jucat, Ce ai învățat, etc. nu își au rostul într-o primă interacțiune cu copilul! Prima conectare cu el în momentul în care îl luăm de la școală/after ar trebui să se facă prin contact vizual – privit în ochi cu blândețe, apoi prin contact tactil – luat în brațe, mângâiat, limbajul jocului – jucat împreună, chiar și pentru câteva minute și abia apoi limbajul verbal – întrebări, discuții
-Niciodată prima întrebare sau primul îndemn când ajungem cu copilul acasă NU trebuie să fie să își facă temele! Eu personal recunosc că eram tentată să fac asta, în ideea de a fi odihnită când le face și de a le termina repede, „să scăpăm” și să facem altceva. Greșit! Cel mai bine este să îi acorzi copilului timp împreună, timp de joacă, de deconectare de la școală și conectare la tine și abia apoi să își facă lecțiile
-O idee foarte bună de conectare este timpul special – un timp (5, 10, 15 minute, stabilite pe ceas, cu cronometru/alarmă) în care părintele face ceea ce vrea copilul, stând alături de el, fără să se uite pe telefon, fără să răspundă la mailuri, fără să facă ordine în casă. Doar să stea alături de copil, la orice vrea acesta să facă – să se joace, să se uite împreună la TV, să se joace pe tabletă împreună, orice. Mesajul pe care îl transmitem este „Relația mea cu tine e în mâinile tale”
-Școala nu e o cursă! Copiii se compară, ei își cunosc poziția și o evaluează singuri. Școala nu este pregătire pentru viață pentru copii, doar noi, adulții, o vedem așa. Pentru copil școala înseamnă lecții, strategia lui de a trece prin școală și procesul de autocunoaștere
-Pentru a rezista la școală, copiii își crează o strategie, unii devin agresivi, alții se închid în ei. Când copilul este agresiv, eu trebuie să îl ascult. Ca să pot face asta, trebuie să fiu eu bine cu mine însămi
-Copiii au nevoie de ajutor de la noi atunci când se simt prost. Mai ales atunci când sunt agresivi, este clar că ceva nu funcționează bine. Ei nu pot fi raționali pentru că nu le funcționează cortexul pre-frontal. Acesta nu funcționează deoarece copiii nu primesc suficientă atenție și conectare de la părinți. Conectarea hrănește sistemul limbic, sistemul limbic hrănește cortexul pre-frontal. Nu există copii răi, există copii care au dureri!
Ca să le fie bine la școală, copiii au nevoie de 3 lucruri
-Conectare – cu învățătorul/profesorul și cu colegii
-Recunoaștere – stima de sine vine din oglindire. Copiii au nevoie să fie valorizați de alți copii și profesori
-Un sentiment de progres personal, că fac mai bine ca înainte, că evoluează. De aceea este bine să discutăm cu ei aspectele privind notele, progresul făcut de ei, etc
Copiii au nevoie să fie împinși de la spate, au nevoie să știe că se pot baza pe părinții lor, au nevoie să discute cu ei. Vorbiți cu copiii voștri, întrebați-i de poziția lor la școală, în clasă, dacă sunt mulțumiți de ea, dacă nu, întrebați-i ce puteți face să îi ajutați să o îmbunătățească. IMPLICAREA PĂRINTELUI ÎN VIAȚA ȘCOLARĂ A COPILULUI ADUCE MAI MULT SUCCES ACADEMIC DECÂT IMPLICAREA ȘCOLII. Cheia este la noi, nu la sistem, nu la școală, nici măcar la învățător! Pentru că de noi depinde chiar și relația cu acesta și îmbunătățirea ei.
Implicarea părintelui în viața școlară a copilului este foarte importantă, pentru că îi transmite copilului mesajul că nu este singur în provocarea numită școală, ci părintele este alături de el pe acest drum.
Dacă nu mă satisface relația dintre copilul meu și învățător, fac tot posibilul să o repar. Discut cu învățătorul, încerc să îl apropii de copil, să îl ajut să îl cunoască mai bine. La fel procedez și în cazul relației cu colegii de clasă. Pot organiza play date-uri, întâlniri unu la unu cu colegii de clasă, urmate apoi de mici petreceri, astfel încât să îl ajut pe copilul meu să primească recunoașterea socială din partea colegilor săi.
Subiectul temelor pentru acasă a fost cel pe marginea căruia s-au pus cele mai multe întrebări din public. Ce am reținut:
-Nu este ok să îmi încurajez copilul să nu facă temele. Dacă sistemul în care merge este cu teme, dacă învățătoarea dă teme, atunci îl ajut să le facă, nu transmit mesajul că nu ne interesează și nu contează
-Copilul poate refuza să facă temele fie pentru că se simte singur, izolat într-un loc de restul familiei, fie pentru că se teme că nu va ști să le facă, fie pentru că emoțional nu este ok, cupa lui emoțională este goală și atunci are nevoie de conectare cu părintele
-Puteți sta alături de el să facă temele, dar dacă simțiți că nu se concentrează doar pentru că vă vrea alături, este indicat să îi dați și șansa să demonstreze că poate și singur. Stați lângă el câteva zile, apoi îi spuneți că îl veți lăsa singur astăzi la teme, pentru că știți că se poate descurca foarte bine și singur și trebuie să își dovedească și el sieși că poate.
Pentru a putea să îmi susțin copilul în relația cu școala, cu colegii, cu învățătorul sau profesorii, trebuie să mă asigur că relația mea cu școala e ok, că este vindecată și nu am răni emoționale pe care să le readuc în prezent. Dacă eu sunt bine din punct de vedere emoțional, atunci voi putea să îi fiu alături și copilului meu.
sursa http://pisicapesarma.ro/